Archive for the Aiureli Category

Pasari de fum

Posted in Aiureli on 2 Martie 2010 by vladinhovlad

Dandu-si seama ca a intarziat ,Domnul S. si-a tras rapid sacoul pe trupul sau scund si fragil si si-a indesat cateva carti in servieta stacojie,primita de la tatal sau,amintindu-i de vremea cand mergea cu ea la scoala,mandru,la fel ca si acum.Isi iubea servieta pentru ca ii amintea de zilele cand era el flacau , cand admira campia de maci abia rasariti si inspira briza racoroasa a Dunarii,care-i gadila nervii olfactivi. Acum insa, orasul l-a salbaticit. L-a invatat sa respinga mirosul de altadata pentru ca,invatat cu imbaxeala putreda a strazilor, nu mai putea savura aerul tineretii sale oricat s-ar fi straduit.

Desi era trecut de ora7:00 , cand deja trebuia sa se afle in sala de clasa,Domnul S. nu se indrepta spre statia de maxi-taxi ca de obicei, ci se hotarase sa mearga pe jos spre scoala.Parea a fi in cautarea unui lucru care nu-i dadea pace.Era cu ochii pierduti in departare,tintind cu privirea undeva in neant,ceva ce nu vedeau toti.Uneori isi rotea capul cercatator, in toate directiile, ca sa se asigure ca nimeni si nimic nu-l urmareste si nu-i va intrerupe misiunea. Scurtase drumul prin ganguri cenusii si mizere,numai cu scopul de a nu  intalni pe cineva care sa-l ia la rost sau sa-l intoarca din drum.

Smogul orasului , unic martor a ideologiilor revolutionare ale ultimelor generatii, zidite sa taca pe vecie in niste blocuri  de beton comuniste, se ridica incet incet , suflat de vantul care batea zbuciumat printre tronsoane.[cu propozitia asta vreau sa castig Pulitzerul!]. Domnul S. , ajuns in fata unei cladiri inalte si grandioase, cu geamuri mult prea mari in care nu vedea nimic din ce se intampla inauntru.Nici macar usa nu putea s-o gaseasca.Frustrat,se daduse in spate,uitandu-se foarte atent la acele „oglinzi” care il scoteau din minti. Insa,continuand sa priveasca, a observat ceva. Era insasi el. Cu un gest mecanic , isi puse palma pe obraz si isi pipai intreg maxilarul barbos,plin de peri trecuti prin prea multe ierni.Se vazuse un om parasit,cu nici un rost in lume. Observase ca sacoul gri ii ramasese mic,si era decolorat,iar marginile buzunarelor se descususera,lasand spanzurate niste fire de material incurcate. De rusine , se uita imprejur dar constata ca nimeni nu-l baga in seama.Vazuse ca talpile pantofilor sai erau foarte tocite si subtiate,lucru care explica presupunerea sa despre faptul ca uneori nici nu-si auzea proprii pasi. O lua prin spatele acelei cladiri si in graba de impiedicase de ceva. Curios sa vada de ce anume s-a impiedicat , s-a aplecat,si-a lasat geanta jos si a luat cu ambele maini un panou ruginit si plin de praf.Dupa ce l-a curatat superficial cu dosul palmei, a deslusit ca pe el scria cu litere mari de tipar ” Magazin pentru scolari ” iar putin mai jos „papetarie,costume,genti…” . Odata cu zambetul care i-a descatusat expresia fetei,o lacrima inocenta si calda a indepartat zgura si colbul de pe intreg panoul.

Ajuns la scoala,a semnat condica si s-a intors acasa.Noaptea a venit repede iar el,temeinic, si-a pus ceasul sa sune pt maine. Ziua urmatoare,orasul era la fel de cenusiu ca de obicei,clasa era galagioasa iar, la etajul 7 al blocului A2,un ceas  incapatanat suna incontinuu,perturband tacerea imobilului.Si nimeni nu-l oprea…

Anunțuri

Era ceva…parca…

Posted in Aiureli on 17 Februarie 2010 by vladinhovlad

Teoretic, asta ar trebui sa fie un post foarte banal si scris cat mai natural. Boon…so far so good…problema e ca nu am starea deloc necesara sa raspund fix acum unei provocari date de tovarasa  dnk , care oricum ma ia la bloggerit,orice ar scrie…dar fie!

Astazi , in timp ce ma uitam la un film-documentar care mi s-a parut foarte interesant deoarece era un fel de interviu  intre 3 mari chitaristi ( J.Page,The Edge si J.White) m-a trezit un dor nebun de domnisoara „Rada-Rada”(care este chitara mea). Probabil lucrul care a facut sa tasneasca in mine acest sentiment unic, injectandu-mi in vene parca stropi grei de Rock ‘ N ‘ Roll , a fost scena cand J. Page a marturisit pe la varsta de 14-15 ani ca el nu va continua cu o cariera in muzica, ci una in cercetare biologica. Pai atuncea dai taticule ,in prima faza,muzica tare si imagineaza-ti cantand in fata a catorva mii de oameni,cu o pusca(a lui mihai) ,tintuita intre doua rafturi, pe post de microfon si , mai apoi apuca de griff pe don’soara si fa un lil’ jam session.Desi cred ca cantam cele mai mari prostii din viata mea , mi s-a parut ca in acele momente sunt un mic Hendrix,un mic Cobain,un mic mic om care n-are nici cea mai vaga idee de ce vraji face si ce „bagheta magica” stapaneste.El doar…se prosteste si se joaca. Si clar ii place!Totul suna perfect , degetele se miscau de la sine , mintea imi dicta idei complexe…eram in transa ,eram intr-o alta dimensiune ,una care a rupt orice bariera existenta si a facut ca eu si chitara mea sa fim una si aceeasi entitate. Pana cand, deodata, un acompaniament ciudat , a aparut facand ca vorbele dulci ale „Rada-Radei” sa se distorsioneze si sa-si piarda treptat,dar cu un ritm alert,melodicitatea aparent infinita

– Da ! Si vrei sa vin sa te ajut? Bine..cobor acum.

Cu o mana rece am asezat greoi chitara in culcusul ei si m-am indreptat ferm spre usa.

Happy Valentine’s Day

Posted in Aiureli on 14 Februarie 2010 by vladinhovlad

Vreau sa urez un” Happy Valentine’s Day” la toti indragostitii de pe lumea asta si in special la cei care ii cunosc.Iubiti-va mult ,ca e taaaaaaare frumos! Si desi  petrec Ziua Indragostitilor singur de vreo 3 ani incoace(asta sa n-o afle nimeni) , vreau sa spun si eu cuiva te iubesc.Asa ca da, tu (daca esti fata desigur) te iubesc !

Si doua videoclipuri acum…primul mi-a placut foarte mult(avand in vedere ca am trecut si eu de 2-3 ori prin galeria dela Otelul si atmosfera e … :X) si al doilea e mai romantic.